MIPE lansează Ghidul de îndrumări practice „MySMIS pe înțelesul tuturor”, un instrument care să vină în sprijinul eficienței în utilizarea aplicației și, totodată, să prevină erori în operarea sistemului. Acesta are rolul de a oferi informații și îndrumări practice, astfel încât proiectele implementate să poată fi susținute din punct de vedere informatic, cu un efort minim.

„Ne-am îndreptat atenția asupra beneficiarilor, am inventariat cele mai comune situații semnalate și am constatat că este nevoie de mai multe instrucțiuni practice pentru ei care să-i ajute în folosirea mai rapidă a MySMIS, astfel încât eforturilor echipelor de proiect să fie concentrate pe rezultate și nu pe probleme tehnice ”, a declarat Cătălina Bădoiu, secretar de stat, coordonator al procesului de simplificare în cadrul MIPE

De la punerea în producție a sistemului informatic MySMIS2014 am parcurs o serie de etape, din care am învățat, am corectat, am îmbunătățit funcționalități, astfel încât sistemul să reflecte și să sprijine cât mai bine etapele ciclului de viață al unui proiect, începând de la idee și până la finalizarea implementării sale.
Folosind o abordare mult mai prietenoasă din punct de vedere vizual, ghidul vine cu o serie de tips&tricks, erori frecvente și recomandări tehnice astfel încât întrebările beneficiarilor transmise în Helpdesk să fie diminuate.

Click aici pentru a accesa „MySMIS pe înțelesul tuturor. Îndrumări practice pentru utilizatorii aplicației.”

Sursa mfe.gov.ro