RAPORT privind activitatea Organismului Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane  Regiunea Bucureşti – Ilfov în anul 2013

1.CONTEXT GENERAL

Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane – Regiunea Bucureşti – Ilfov s-a înfiintat începând cu 01.01.2007 prin HG 1878 din 21.12.2006 pentru modificarea si completarea Legii 412/2005 privind organizarea si functionarea Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice.

Asigură implementarea schemelor de finanţare nerambursabilă, componenta „Dezvoltarea Resurselor Umane” din cadrul Subprogramului PHARE 2004 – 2006 – Coeziune Economică şi Socială, în calitate de Autoritate de Implementare, pe baza acordului de implementare încheiat cu Agenţia de Implementare PHARE (AMPOSDRU) din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale;
Asigură implementarea Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, în calitate de organism intermediar, pe baza prevederilor „Acordului de delegare de funcţii” si a Actelor Adiţionale la acesta, încheiate cu Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.
Conform acordului de delegare de funcţii, cu modificările si completările aduse prin 6 acte adiţionale, OIR POSDRU Regiunea Bucureşti Ilfov  este responsabil cu gestionarea proiectelor de grant, strategice şi proiectelor de asistenţă tehnică din cadrul următoarelor axe prioritare/domenii majore de intervenţie din POSDRU:

Citeste mai departe …